Căutare

Când am auzit de steaguri, mi-am amintit brusc bancul acela de frondă faţă de URSS, în care ei aliniau pe malul Prutului mii de tacuri, iar noi, vizavi, mii de steaguri... Deci, cum ar veni, "să vadă lumea că ni se fâlfâie". Pe urmă, mi-am amintit de steagurile noastre - pe care le iubim la ocazii -, zdrenţuite şi decolorate în "fâlfâitul" vântului aprig, uitate pe câte-o cornişă de instituţie publică.
Iar când a venit vorba de "simbolurile sfinte, naţionale", mi-am amintit de imnul cântat în băşcălie la întrunirile urechiştilor politici, care asociază, inept, numele împăratului cu numele preşedintelui şi li se fâlfâie dacă opresc intonarea acestuia când şi cum vor ei.
Din păcate, spiritul nostru naţional se manifestă inconsecvent şi, de principiu, atunci când suntem zgândăriţi cu băţul prin gard.
De câte ori am scris pe tema diferendelor interetnice, româno-maghiare, în ultimii 20 de ani, am fost înjurat "efervescent" - vorba lui Ponta, "ca să mă exprim diplomatic, şi să nu spun, obraznic, cu spume" - de tot felul de oameni, fie maghiari, fie români concilianţi, fie naţionalişti de-ai noştri, fie extremişti de toate culorile, semn că avem, şi eu şi ei, "subiectivismele noastre".
Poate că povestea "steagului secuiesc" n-ar fi făcut falduri, ori poate că ea nici n-ar fi existat, dacă am fi fost în stare, măcar o dată, să producem o lege ca lume, neinterpretabilă, concisă şi la obiect, care să le fi interzis să li se fâlfâie de noi, dacă noi nu voiam să vedem asta. Pe când ei spun că o astfel de lege nu există şi, deci, "arborarea e permisă".
În consecinţă, îndepărtarea steagului din incinta clădirii Prefecturii Covasna, la ungerea noului prefect, a fost speculată de secretarul de stat al MAE ungar, Nemeth Zsolt. Omul a numit acţiunea drept "Agresiune asupra simbolurilor", şi a dedus că ar fi o mare inabilitate să nu o fructifice electoral; pentru că politicienii, indiferent de grai, vorbesc, cu toţii, aceeaşi limbă.
Şi cum să nu i se pară ciudată şi "intempestivă" îndepărtarea steagului din Prefectură, când chiar premierul nostru abia ce l-a retras de la "post" pe vechiul prefect, fix pentru a detensiona situaţia, după ce acesta acoperise "un panou cu însemne secuieşti", chiar cu drapelul naţional şi chiar de Ziua Unirii.
Ce-o fi zis şi Nemeth Zsolt: "Ori suntem parteneri strategici, ori nu mai suntem?!"
Aşa că, dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, li s-ar fi fâlfâit, în continuare, tuturor.
Dar nu s-au oprit. Iar ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Laszlo Fuzes, ieşind în decor, şi-a permis să ceară, ca reprezentant oficial al politicilor guvernului de la Budapesta, modificarea art.1 din Constituţia României - în sensul înlocuirii sintagmei "Stat naţional" cu "Stat multinaţional" -, precum şi a altor texte, schimbări în virtutea cărora maghiarii din România să poată obţine "autonomia teritorială".
În consecinţă, domnul ambasador a scăpat din vedere că o atare poziţie va face ca nici chiar nouă să nu ni se mai fâlfâie.
Marian Sultănoiu este senior editor al ziarului Gândul